Partenera de succese la dublu a Georgiei Crăciun şi buna sa prietenă, Ilona Ghioroaie, ne-a mărturisit sâmbătă că marea ei dorinţă după câştigarea finalei la această probă în turneul de la Curtea de Argeş este să-şi obţină un alt trofeu: diploma de Bacalaureat! Tânăra, care a fost o prezenţă constantă la mai toate competiţiile organizate la baza sportivă administrată de T.C. Curtea de Argeş în ultimii ani, a absolvit cursurile Liceului cu Program Sportiv din Piteşti şi acum se pregăteşte să treacă de examenul de maturitate. Ilona ne-a mărturisit cu o sinceritate cuceritoare că singura probă care-i dă fiori este cea de la Limba română, pentru care se pregăteşte cu cea mai mare seriozitate, ca să evite surprizele neplăcute. „Cu Istoria şi Geografia, obiecte care m-au încântat mereu, nu-mi fac griji prea mari, pentru că sunt convinsă că am să mă descurc!” I-am recomandat să se antreneze cât poate mai bine pentru a servi răspunsuri excelente la examenul în care va intra în 26 iunie, atacând cu impetuozitatea demonstrată în terenul de tenis orice subiect şi ne-am exprimat convingerea că astfel nu poate fi ocolită de succesul pe care şi-l doreşte!
Mama sa le spunea apropiaţilor înaintea finalei de dublu pe care a câştigat-o vineri în echipă cu Georgia că era mulţumită de calificarea în ultimul act: „De-acum, ce-o vrea Dumnezeu!…” În timpul meciului a urmărit foarte tensionată evoluţia fetelor în meciul cu perechea Hristea-Tătăruş. La final, înainte de a se duce să le felicite pe învingătoare, ne-a mărturisit: „Am avut o înţelegere cu Ilona şi Georgia. Dacă ele câştigau, le-am promis să le dau 100 euro; în caz de înfrângere, trebuia să-mi dea ele. Acum sunt fericită că trebuie să le premiez eu!” Iar cel mai preţios premiu pentru merituoasele învingătoare au fost îmbrăţişările cu care cei dragi le-au copleşit înainte de festivitatea de premiere. Ilona, împreună cu familia, a asistat şi la triumful amicei Georgia în finala cu Riya Bathya.