INEDIT OPEN TOUR 15.000 $: Jurnal de competiţie – drumul spre tabloul principal

Prima sportivă care a câştigat o finală a fost duminică Tania Andrada Mare, care a produs şi una dintre surprize, eliminând-o pe sârboaica Kristina Miletic, favorită 2 a acestei faze. Deşi uşor răcită şi uşor dezavantajată din punct de vedere fizic, Tania a fost extrem de convingătoare prin precizia loviturilor, comparabile ca forţă cu cele ale Kristinei, pe care însă a dominat-o cu o inteligenţă mult superioară şi cu credinţa că n-avea cum să piardă. Victoria ei s-a consemnat cu scorul de 6-3, 6-2. Acesteia i s-a alăturat Maria Toma, învingătoarea Andreei Beberechi, în 3 seturi – după cum v-am informat deja.

Informaţiile furnizate de către supervizorul Andrei Bardan privind definitivarea tablourilor principale de 32 la proba de simplu şi de 16 perechi, la dublu, s-au confirmat. Ultimele 6 locuri pe tabloul de simplu s-au ocupat după partidele: Andreea Ghiţescu – Andrijana Stoilkovic 6-4, 6-4; Evelyne Christelle Attici Tiron – Simona Ionescu 6-2, 6-0; Zinovia Vaneva – Alexandra Maria Staiculescu 6-3, 6-3; Luminiţa Tutunaru – Maria Victoria Negoiţă 6-4, 6-0, Gebriela Mihaylova – Anjana Suresh 6-3, 6-4 şi Gabriela Ana Maria Davidescu – Alessia Beatrice Ciucă 6-1, 6-0. Tabloul de simplu s-a completat cu cele 8 învingătoare din grupele de calificare: Andreea Ghiţescu, Tania Andrada Mare, Zinovia Vaneva, Maria Toma, Gebriela Mihaylova, Evelyne Christelle Attici Tiron, Luminiţa Tutunaru şi Gabriela Davidescu. Astăzi, de la ora 10.00, încep partidele eliminatorii de pe tablourile principale atât la simplu, cât şi la dublu, iar spectacolul, care se anunţă extrem de atractiv, poate fi urmărit gratis de către orice amator de tenis.